Cum sa scapi de stres? Incearca cursurile de dans

Probabil ca si tu ai momente in care iti doresti sa iesi din rutina si sa scapi de stres chiar si pentru cateva minute.  Iti doresti sa te  simti liber de orice obligatie, de deadline-uri, clienti nehotarati care vor de fiecare data altceva, si sa-ti incarci bateriile pentru o noua provocare?

Cu totii stim cat de greu este sa gasim timp pentru propriile noastre placeri! Nu de putine ori punem pe locul doi relaxarea si toate acele lucruri care ne fac placere si ne scot din ritmul alert in care traim.
„Cum sa scap de stres?” este intrebarea pe care o aud foarte des in randul colegilor si prietenilor mei. La prima vedere, stiu ca pare dificil sa gasesti modalitatea prin care sa echilibrezi partea stresanta si din ce in ce mai solicitanta din viata ta cu ce care ii aduce confort si relaxare, dar totul vine de alegerile pe care le facem. In cazul celor care locuiesc intr-un oras mare precum Bucuresti, oportunitatile sunt nelimitate.

Revenind la raspunsul intrebarii de mai sus. Ei bine, solutia este simpla si la indemana oricui!!Aceasta poarta numele de cursuri dans Bucuresti si reprezinta poarta ta de evadare intr-o lume in care stresul si tensiunile nu isi au locul!

Fie ca esti la prima ta escapada in  lumea dansului, sau cunosti deja cate ceva despre dansurile pe care urmeaza sa le practici, in cadrul cursurilor de dans toti participantii vor avea parte de aceeasi experienta placuta.

Asa cum era de asteptat, exista scoli de dans in Bucuresti care pun la dispozitia celor interesati  descoperirea a ceva nou sau pur si simplu petrecerea timpului liber in mod placut, printr-o serie variata de cursuri. Triumph Dance Academy se numara printre acestea. Aici, Iulian Panait, dansator profesionist, dublu campion national, dublu vicecampion national si reprezentant al Romaniei la trei Campionate Mondiale de dans sportiv, alaturi de ceilalti instructori,  iti va indruma pasii in lumea dansului.

Dansuri latino, precum salsa, rumba sau merengue vs dansuri standard(vals ,tango, quick step) sunt doar cateva dintre cursurile pe care le poti alege pentru pentru a elimina stresul din viata ta!

Tu ce alegi?

Gândește liber

A apărut pe youtube un documentar despre mesajele satanice în industria muzicala, precum și al doilea episod din Spiritul timpului, la fel de elementar-mediocru ca primul. Toată clasa a noua e în fierbere și pe holuri se pot auzi bine-cunoscutele conversații despre cum să-l invoci pe Satana privindu-te noaptea în oglindă, la lumânare, ceea ce dovedește nemurirea și chiar înflorirea unor mituri urbane străvechi.

Ca și cum, până să nu apară aceste documentare, noi ne-am fi închipuit că filmulețele cu negri îmbrăcați extravagant, aruncând cu dolari ca Donald Trump la campionatele de World Wrestling, în mașini de cocalari, în vile de cocalari, și înconjurați din toate părțile de dansatoare din buric ar fi fost o reprezentare a unor valori spirituale pe care am dori să le insuflăm tinerilor și să-i ajutăm să le cultive; ca și cum, până la Spiritul timpului I și II, noi ne-am fi închipuit că băncile au fost create pentru a ajuta oamenii să trăiască mai bine și mai fericiți, ca niște adevărate instituții de binefacere ce sunt; ca și cum, de n-ar zice hip-hopiștii Omul Ploii în cântecele lor, de n-ar apărea simboluri masonice pe dolar, de n-ar exista o gașcă de iluminați la fel de greu de găsit ca Bin Laden, totul ar fi bine și frumos, ne-satanic și fix cum trebuie să fie.

Între timp, la colțul străzii se mai deschide un McDonalds. O doamnă foarte isteață a scris o carte foarte isteață despre felul cum se muncește în societatea consumistă și a dat și un interviu care poate fi vizionat tot pe youtube în care e vorba despre concluziile trase în aceasta carte și câteva din exemplele pe care s-au bazat ele. Asta se întâmpla hăt în 1988 și între timp situația s-a înrăutățit. Pe scurt, observațiile și concluziile doamnei Barbara Garson pot fi rezumate în câteva propoziții care îndeamnă la reflecție ceva mai mult decât omul ploii din filmulețele cu cocalari. Iată-le:

Așa-zisa revoluție tehnologică despre care se spune că aduce cu sine o îmbunătățire calitativă radicală a condițiilor de viață ale oamenilor nu aduce de fapt decât o înrăutățire considerabilă a calității vieții, comparabilă cu înrăutățirea considerabilă petrecută la începutul secolului 19 în Anglia, pe vremea lui Dickens, când s-a produs și apoi s-a consolidat ca mod de viață revoluția industrială. Noua revoluție tehnologică înseamnă, în sfera muncii, așadar a activității în care majoritatea oamenilor își petrec majoritatea timpului, o nouă treaptă de degradare intelectuală a omului.

Tehnologia în sine nu este vinovată de această degradare, așa cum nici industria în sine nu era vinovată de ororile dickensiene. Vina aparține azi ca și atunci mentalității celor care controlează și utilizează tehnologia pentru a-și menține controlul. Această mentalitate poate fi caracterizată pe scurt prin următoarele trăsături: centralizarea tuturor deciziilor; mania irațională a controlului; și suspiciunea sau chiar frica patologică față de calitatea de ființă gânditoare a omului.

Tinerilor din clasa a noua care încearcă să-l cheme pe Satana în oglindă aș vrea să le spun că el a și răspuns la chemarea noastră, că unul din numele lui e nimeni, că aparența de personalitate e o mască a impersonalității, iar cea de impersonalitate, o mască a personalității, că răul există și trebuie combătut, și că nu-l putem combate decât pe plan personal, în lăuntrul fiecăruia dintre noi, cu riscuri mari și reale de a suferi.

Iar ție, dragul meu prieten, îți adresez întrebarea mereu actuală: cine câștigă?

Închei trimițându-ți un citat dintr-o carte intitulată Ortodoxia și încercarea comunismului.

“Prima valoare omenească de distrus este libertatea: nu atât libertățile sociale, cât libertatea adâncă, inefabilă, în care rezidă esența supremă a omului. Numai în atari condiții ne putem da seama în ce măsură această libertate a căzut în uitare și în paragină în lumea modernă, începând cu momentul în care accentul a căzut numai pe libertățile exterioare, pe liberalism.”





Bugetarii de 10

Acum ca se vorbeste de cresterea cu 10% a salariilor bugetarilor mi-ar placea sa aflu si ca se fac anumite investitii pentru ca acele cladiri in care se afla institutiile de stat sa arate decent. Cred ca desi au avut fonduri pentru a face renovari acestea nu au mai ajuns sa fie cumva ingrijite din cauza celor care le conduc si carora nu le pasa efectiv de niciun bun public.

Daca tot primesc 10% in plus la salarii poate totusi se gandesc sa nu mai bage in buzunar alte spagi si sa faca ceva cu banii aia. Sa faca ceva cu adevarat. Sa de o mana de lavabila, sa miroasa a proaspat. Sa faca o dezinsectie, ca sunt pline cladirile de ganganii care mai de care. Nu cred ca o firma care se ocupa cu dezinfectie Bucuresti ar cere foarte multi bani pentru a isi face treaba.

Oricum, bugetarul amarat tot amarat ramane. Ca daca are 800 de lei primeste in plus 80 de lei. Mare branza! Asta nu-i lege pentru astia mici, tot pentru aia cu bani e. Care la salariile nesimtite pe care le au o sa isi mai adauge niste banuti frumusei, aproape cat un salariu de bugetar cu 800 de lei. Deci cum o dai nu e bine. Cel putin ar fi trebuit sa fie un prag pana la care sa se faca majorarea de 10%. Nu cred ca directorasii care au peste 50 de milioane de lei vechi salariul ar mai avea nevoie de inca 5 milioane de lei vechi. Voi ce ziceti? Cum percepeti aceasta situatie? Din cate am inteles senatorii si deputatii au votat la greu legea. Acum mai exista o posibilitate. Ponta a zis sa mai dea un tun inainte sa plece, si peste un an sa se aleaga cu alte voturi.

Sclavul Superstițiilor



Mereu aud oameni pe strada sau în casa care  cred în superstiții .  Eu unul niciodată nu am crezut în superstiții (ma rog aproape niciodată) și nu am pățit absolut nimic . Cele mai mari și mai prostești superstiții sunt :

1) Numărul 13 :) : Eu m-am născut pe 13 (ianuarie) și mie nu îmi aduce ghinion acest număr (ba dimpotriva îmi aduce foarte mult noroc) . Pentru mine ziua de 13 a fiecărei luni îmi poarta noroc . Câteodată  vad în avion ca numărul 13 (rândul) lipsește … :( , sau și în hotel (în lift) numărul 13 lipsește de pe butonul corespunzător :o . Este greu de crezut dar întreaga poveste cu numărul 13 vine tocmai de acum 2030 de ani când  la Cina cea de taina se aflau 13 persoane (cei 12 apostoli si Iisus ) , înainte ca Iisus sa fie răstignit . De atunci se considera ca numărul 13 este blestemat și trebuie evitat . Insa uitam ca Iisus s-a răstignit pentru noi “în zilele lui Pilat din Pont” , dacă nu ar fi fost 13 la masa respectiva (fără IUDA) , Iisus nu ar mai fi fost răstignit și ”Porțile raiului nu s-ar mai fi deschis vreodată”.

2) Scara : Nimeni nu a trecut pe sub scara măcar o data în viata :) . Toți spun ca scara aduce ghinion,însa este total greșit! Acesta superstiție a fost creeata în perioada postbelica  , când orașe întregi erau în construcție după R.M.2 , si pentru ca oameni sa evita accidentele de construcție a fost creeata aceasta superstiție . Practic nu aduce ghinion , insa e mai bine sa fie evitata pentru siguranța dumneavoastră .

3) Pisica Neagra : Este singura superstiție pe care am crezut-o un timp (pt. ca chiar părea sa imi aducă ghinion) . Insa ghinionul și norocul ți-l faci singur , daca consideri ca vei avea ghinion din cauza pisicii asa va fi ! Insa daca nu bagi in seama pisica si nu crezi in aceasta superstiție veche de cand lumea nu va reuși sa te afecteze .   Totul a pornit din Evul Mediu cand se credea ca pisicile negre sunt demascări perfecte ale vrăjitoarelor , de atunci aceste animale nevinovate au început sa fie evitate.

Cam asta ar fi explicația celor mai mari superstiții existente pe pământ ! Trimite-ti comentarii legate de acest subiect , spune-ti dacă aveți experiențe personale  placute sau neplacute legate de aceste superstiții .

AlItalia si jocurile!

Joi după-amiază aveam avion din Madrid către Milano. Am avut parte de o despărţire grea, ca de obicei. De fiecare dată simt cum o parte din sufletul meu se sfarmă şi cum rămâne un gol.
Nu pot descrie foarte bine acea stare, ştiu doar că se amestecă prea multe sentimente: furie, remuşcare, dor, plâns, durere…
Am ajuns la aeroport împreună cu ai mei şi Oana. Cel mai mult urăsc toate ideile absurde ale ăstora din aeroport. Te controlează ca pe terorist, de parcă nu se observă ca eu la 1.60 nu pot sparge nici măcar un geam. Geam de termopan.
După ce că la români am făcut şedinţă foto în faţa poliţistei din vamă, au început şi idioţii de italieni cu aberaţii. Eu în buletin eram blondă iar acum sunt brunetă. Aşa că poliţista aceea s-a uitat la mine mai ceva decât se uită unul de la schimbul valutar la o hârtie de 200 de euro.
Şi a început ritualul…descălţarea, ne-am pus pungi în picioare, ne-am scos telefone, curele, bijuterii( care avea), geci, genţi etc şi le-am pus pe toate în cutii de plastic ca sa vadă nenea ăla dacă nu cumva avem bombe în buzunare sau săbii de ninja în cizme. Noroc că nu aveam tanga cu capse, riscam sa fim dezbrăcate acolo.
Şi cum treceam eu liniştită, un stewardess mă pune să-mi desfac bagajul de mână pe motiv că a zărit el nu ştiu ce pe monitor. Nenea, alea sunt cremele mele că în România e frig! Am nevoie să mă cremuiesc! Noah, înapoi!
Înapoi de 3 ori până m-am enervat şi am lăsat bagajul de mână acolo. Bine, mai exista o posibilitate bănească pentru ei. Să-l cântăresc la 7 euro kilogramul şi să-l urc în avion. Pâi numai o cremă are o juma’ de kil.
Trec peste asta şi încep să caut poarta de îmbarcare în imensul Barajas. Bine, am omis să spun că proştii pe bilet mi-au trecut terminal 1 iar eu aveam avion la terminal 2. Asta însemnând să merg pe jos cam 10 minute pe 20 de holuri din aeroport.
În final am găsit poarta: 73.
M-am aşezat nervoasă cu mp3-ul în urechi, si m-am bagat la un joc de strategie vezi aici, cu lacrimi pe obraji şi vorbe de dulce dedicate lu’ nenea stewardessu’. Aştept cu ochii închişi câteva minute şi mă mai uit la ceas. Trecea greu timpul.
Întâmplarea a făcut ca eu să fi cumpărat un ceas nou de acolo şi să-l fi reglat greşit. Oana nu-mi zicea nici ea nimic, mă ştia nervoasă.
La un moment dat m-am uitat în jur şi nu mai era nimeni, aşa că m-am ridicat să văd zborurile pe monitoare, auzind şi un anunţ în aeroport. Am înţeles doar Milano că italienii vorbesc mai prost ca Iliescu engleza si nu sunt in stare sa invete engleza nici macar din cateva jocuri cu sonic: http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-sonic.html desi jocurile de strategie i-ar ajuta mult mai mult.
Când m-am uitat pe monitoare zborul era trecut la poarta 74 deşi eu pe bilet aveam 73. Apoi căpitanul ţipa ca disperatul la noi că suntem ultimele pasagere şi bla bla…Eu nu apucam să-i spun decât “es que, es que”. Voiam să-i explic boului că nu eu sunt de vină că ei după ce că nu au fost în stare să scrie un terminal bun pe bilet au mai schimbat şi poarta.
Şi în grabă ne-au rupt doar biletele, nu s-au mai uitat la cărţile de identitate. Na tâmpiţilor, acum v-a dispărut sistemul anti-terorist!? Nu mă mai căutaţi în agrafe de bombe şi de praf de puşcă? Nu mă verificaţi în geantă de lichide? Că poate la nervi îi dau lu’ stewardessu’ în ochi un jet de Dolce&Gabanna.
Şi să nu mai spun de zbor, care e mai naşpa decât ai merge cu căruţa pe un drum de ţară. Te tratează ăştia exact ca pe un român:te controlează în chiloţi, îţi dă o firimitură de mâncare în 6 ore de zbor, se uită la tine ca la ursu’ Knut când scoţi o bancnotă de 100 de euro( ca să nu mai zic de aia de 500).
Am zburat cu aproape toate companiile dar cred că cea mai bună rămâne Tarom. Chiar dacă au ei tradiţionala întârziere de 30 de minute la orice zbor, cel puţin te tratează ca pe un om.

Arta de a fi vânzătoare la chioşc

De ceva vreme voiam să scriu despre amabilitatea vânzătoarelor de  la noi.
Ooo, da!  Acele vânzătoare care se uită pieziş la tine de fiecare dată când mai adaugi ceva pe lista cumpărăturilor iar ele se enervează pentru că sunt nevoite să-şi mişte fundurile grase în depozit. Un astfel de specimen am eu jos la mine la supermarket. Mă da una hidoasă rău, săraca. Îi e lene să deschidă şi gura. Ce vină am eu că ea de mică a visat să se facă vânzătoare iar visul i s-a îndeplinit?
Şi se uită aşa la clienţi de parcă ar avea vreo 3 facultăţi şi un masterat în curs, şi calculează cu gheruţele 21 plus 4 pe calculator. Şi se freacă în metrul ăla pătrat al magazinului până găseşte punga de chips-uri. Şi mă întreabă din nou ca să fie sigură: una să fie? Şi mi le aruncă pe tejghea ca la animale şi strigă următorul, de parcă ar fi la puşcărie unde serveşte ciorba de linte.
Saraca, e şi ea obosită! Toată ziulica face calcule şi umblă în depozit, nu mai are timp să pună marfa clientului în pungă şi să răspundă cu plăcere când i se mulţumeşte.
Ca să nu mai zic de acriturile de la magazinele de haine. Veşnicele exasperante cu întrebările politicoase: “Cu ce vă putem fi de folos?”
Mulţumesc frumos, aş vrea să taci şi să nu te mai ţii după mine în magazin ca să mă pot uita în linişte la haine.
Şi nu am nevoie să-mi spună ele cât de frumos îmi vine o haină când văd în oglindă că stă ca naiba pe mine. Sau să-mi dea sfaturi vestimentare când ele sunt îmbracate ca bunica mea.
Aaa, iar dacă ai îndrăznit să probezi câteva haine şi nu ai cumpărat nimic de la ele din magazin te ucid cu privirea. E crimă acest lucru, nesimţire ordinară. Cum îndrăzneşti să probezi o haină şi să nu o cumperi? Ştii ce înseamnă asta? Să-şi mişte ea fundul şi să o aşeze din nou pe umeraş. Păi cum îndrăzneşti? Marş afară, spune ea cu privirea !

De ce nu mai rezistă căsătoriile din ziua de azi?!

Pentru că astăzi exisă libertatea de a alege. Pentru că astăzi dacă cei doi nu se potrivesc işi dau şuturi în fund şi trec în etapa următoare. Pentru că astăzi cei doi trăiesc împreună înainte să se căsătorească şi află dacă se potrivesc, iar dacă nu încearcă alte persoane. Pentru că astăzi femeia nu mai găteşte că-şi rupe unghiile, comandă pizza şi merge la sala de fitness. Pentru că astăzi femeia nu mai are timp să îşi crească propriul copil ci îi angajează o bonă.
Pentru că pe vremea bunicilor şi părinţilor noştri femeile nu suflau…femeile erau călcate în picioare şi slugărite. Se căsătoreau de tinere (16, 17, 18 ani) şi concepţia era să rămână cu un singur bărbat toată viaţa lor. Atunci ele ştiau să gătească, ştiau să spele cu mâna şi fără Ariel, ştiau să îngrijească animale…atât pe cele din grajd cât şi pe cele din patul lor.

Ştiau să încaseze pumni fără să meargă la Otv sau la poliţie. Iar dacă îndrăzneau să spună că vor divorţ şi plecau la părinţi, mai luau şi acolo bătaie pe motiv că ” nu sunt în stare să ţină un bărbat”. Un bărbat? Un animal mai bine zis, un animal care nu ştia decât să bea, să mănânce, şi să-şi bată nevasta şi copiii. De aia bunicii noştri au 50 de ani de căsătorie, pentru că ELE nu suflau. Sufereau în tăcere lângă bărbaţii lor şi îşi spuneau că asta le-a fost soarta.
De câte ori un copil nu şi-a văzut mama leşinată în bătaie fără să poată face nimic? De câte ori violenţa nu a făcut victime? De câte ori ea nu s-a întors la animal? A suferit pentru copii, a vrut să le ofere o familie.
Azi li se oferă uşor alţi taţi. Azi ea are puterea să ceară divorţul şi să-l părăsească.